Menu

Amazon are ornamente de Craciun cu tema Auschwitz

Ma intreb in ce masura e o auto-ironie la adresa acuzatiilor care i se aduc companiei de retail in legatura cu conditiile de lucru inumane din cadrul depozitelor Amazon. Conditii pentru care corporatia americana a fost de mai mult timp in vizorul institutilor judiciare americane. Cea mai recenta greva a muncitorilor din depozitele companiei a avut loc in vara, chiar in timpul Prime Day, evenimentul anual prin care Amazon are parte de cele mai mari venituri in cursul unui an calendaristic datorita ofertelor companiei. A fost cel mai mare eveniment de activism muncitoresc din Statele Unite la acea vreme, atentia tuturor fiind indreptata spre Shakopee, Minnesota, unde au avut loc protestele muncitorilor din depozitele companiei de retail, chiar in mijlocul primei zile a Prime Day. Pana in momentul in care angajatii Google au inceput sa organizeze tot felul de proteste impotriva companiei care detine cel mai mare motor de cautare, protestele muncitorilor din depozitele Amazon erau miscarea sindicala a anului. 

Motiv pentru care s-ar putea pune la modul cel mai serios intrebarea in ce masura compania americana se auto-ironizeaza prin aceste decoratiuni de Craciun cu tema lagarului de la Auschwitz. Pentru cei care nu cunosc acest aspect, Auschwitz a fost cel mai mare lagar nazist de exterminare al evreilor, rromilor, polonezilor si altor populatii din teritoriile anexate de cel de Al Treilea Reich in timpul celui de Al Doilea Razboi Mondial. Sunt cateva persoane care au comparat conditiile de munca din depozitele companiei Amazon cu cele din Auschwitz sau alte lagare naziste. Oare asta sa fie replica celor de la Amazon pentru aceste persoane? In orice caz, este un lucru care nu a convenit multor persoane. Mai ales datorita simbolisticii acelor ornamente de Craciun. Cu alte cuvinte, Amazon a mai inregistrat un pas gresit ce ar putea sa implice compania intr-un nou scandal. 

Aceasta miscare a fost urmata de un tweet din partea Memorialului Auschwitz din Polonia care a cerut companiei de retail sa elimine din stocurile sale aceasta marfa „deranjanta si lipsita de respect”. Lipsa de respect fata de memoria celor care au murit in acel lagar de concentrare evident. Produsele respective au inclus decoratiuni pentru bradul de Craciun, desfacatoare de sticle si mousepad-uri. Pe toate aceste produse au fost afisate imagini din tabara mortii a guvernului nazist, unde s-a desfasurat un adevarat masacru in timpul razboiului mondial. Mărfurile de Craciun aveau imprimate imagini de la Auschwitz, inclusiv linia de cale ferata care duce la portile sale infame, gardurile din sarma ghimpata si cladirile unde erau adapostiti prizonierii regimului nazist – in principal evrei.

Memorialul si muzeul au postat ulterior o actualizare pentru a spune ca articolele au fost eliminate și le-au multumit utilizatorilor Twitter pentru „activitatea si raspunsul” lor după ce postarea a atras mii de retweet-uri. Insa, ulterior, cei de la Amazon au repus in vanzare acest tip de marfa, motiv pentru care compania americana se afla intr-un razboi deschis cu Casa Memoriala Auschwitz in momentul de fata. Sau invers?

Tags: , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *